produs cu mândrie la Brașov
Suetonius ne spune că Nero își dorea faimă în perpetuitate și se pare că a obținut-o. Rămas în mentalul colectiv ca modelul tiranului nepăsător la nevoile celor din jurul lui. Nero cântând la liră în timp ce Roma arde pe fundal este o imagine cât se poate de emblematică.
Vorbim astăzi de două figuri legendare - una din ele care a rămas în istorie în ciuda insuccesului, iar cealaltă uitată de istorie, deși ar fi putut fi păstrat într-un capitol dedicat celor mai abili conducători de oști. Vorbim de Boudica și de Corbulo - Boudica, o eroină de film de Hollywood, the ultimate goth babe, iar Corbulo fiind doar un conducător de oști care și-a folosit inteligent avantajele și a devenit un individ respectat chiar de inamicii lui. Știm cine rămâne în istoria populară.
După ce Lucius Domitius Ahenobarbus, fiul Agrippinei Minor, este adoptat de Claudius, e doar o problemă de „când”, nu „dacă” Claudius și fiul lui, Britannicus, vor dispărea din peisaj. Cu o evoluție care ne amintește de mama Cenușăresei, dar cu mai multă eficiență, Agrippina construiește un împărat din Domitius, adoptat sub numele de Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus.
Pentru un om care vreme de 50 de ani s-a luptat să supraviețuiască simulând incompetența, Claudius se descurcă excelent odată ajuns la cârma imperiului. Deși aparent imperiul era sărăcit de Gaius (Caligula), Claudius găsește suficiente resurse în punga imperiului să plătească pentru noi campanii militare. Cel mai mare cuceritor între Augustus și Traian (sau poate între Cezar și Traian), Claudius împinge imperiul roman mai departe.
Claudius este un om care vreme de mulți ani supraviețuiește în umbra marilor oameni - mereu prezent acolo, mereu dat la o parte, mereu ignorat. Pentru cineva care petrece jumătate de secol tulbure, într-o familie de oameni care o iau razna și-și omoară rudele la prima suspiciune că ceva e în neregulă. Claudius este un supraviețuitor.